Am fost cândva premiaţi pentru ingeniozitate, pentru cea mai bună compunere, pentru un artificiu matematic, pentru un desen frumos, pentru cât de frumos şi de simplu am văzut noi lumea atunci când eram copii. Ce s-a întâmplat cu noi de atunci?
Am citit zilele trecute, via mail, o filosofie a vieţii trăite invers. Cum ne-am naşte direct bătrânei, şi am întineri pe zi ce trece, bucurându-ne de viitor, aşa ajungând până la stadiul de copil, când toată ziua ne vom juca cu ceilalţi, vom auzi poveşti şi, aş adaugă eu, vom fi mai creativi şi mai geniali decât până atunci.
Comparativ, atunci când eram mici mintea noastră era ca o zburătoare. Nu ştiai dacă e insectă sau pasăre, ce formă sau ce culoare are, ştiam că este liberă în văzduh. Am crescut şi ne-am modelat. Mintea noastră a căpătat culoare, o personalitate, un stil de a zbura şi a gândi, a căpătat o formă şi nişte limite între care zboară. Ne-am obişnuit să gândim după algoritmi, după norme, după obiceiuri, după societate, după cum este rezonabil şi firesc. Ne-am creat un model de gândire verticală, bazat pe verificarea tuturor ipotezelor pe care le parcurgem, pe validarea lor în realitatea cotidiană. Cum să nu se întâmple asta, când ajungem să parcurgem zilnic aceleaşi locuri, aceleaşi drumuri, aceleaşi staţii de metrou, fără să le mai observăm cu atenţie?
Atunci, ca în toate domeniile unde există un geniu, un revoluţionar sau o zâna bună care ajută, a apărut părintele conceptului de gândire laterală: Edward de Bono. De Bono a fost inclus într-un top al celor 100 de oameni care au schimbat istoria lumii.
Dr. Edward de Bono a definit gândirea laterală spunând „Nu poţi săpa o groapă nouă adâncind o groapă mai veche”.
El ne-a arătat cum se poate debloca creativitatea, cum ne debarasăm de conceptele uzuale, cum eliminăm clişeele observând alternativele. Cum poţi vedea altfel un obiect, şi cum poate răsări ceva ingenios din ceva aparent banal.
La toate acestea, şi multe altele, s-a gîndit For Students când a lansat invitaţia la workshop-ul din postul anterior! 
